Cu ce mă mai ocup

Radioul rămâne febleţea mea, mai ales când îmi iese şi câte un montaj :)
http://www.romania-actualitati.ro/opera_cu_imprumut-9730

Răspund pe larg unei întrebări

O doamnă mi-a scris pe Bistriţa Online că are o nedumerire legată de insistenţa cu care aş promova PDL. I-am răspuns aşa cum m-am priceput, dar cred că ideea aceasta apasă mai multă lume şi ar merita să nu expediez în trei rânduri răspunsul.
http://www.bistritaonline.ro/?pag=&id=1897&act=c
Şi, ca să fiu bine înţeleasă, sunt obligată să fac, iar, puţină istorie. Sunt jurnalist, la Bistriţa, din 1996 toamna, aşadar am cam 13 ani şi un pic de presă locală, şi cam un deceniu de presă naţională. Am scris la ziare, am lucrat la radio naţional, la agenţie de presă, televiziune naţională, uneori pe rând alteori la toţi deodată.
Cum alţii au vândut mai bine sau mai prost pantofi, eu am vândut ştiri, iar pentru ca ştirea să fie "cumpărată" de cineva trebuia să intereseze. Simplu, economie de piaţă.
De regulă, politicienii, fiindcă despre ei vorbim, fac aşa numitele conferinţe de presă ca să spună ce vor ei. Din fericire, există şi partea a doua în care poţi întreba. Când ceea ce declară omul respectiv care mai e şi notoriu creează un seism la Bucureşti şi nu doar la el pe casa scării, te-ai prins că EL contează.
Bun. Deci eu, de prin 1998 încoace, de când am început să scriu la Ziua de Ardeal (primul ziar reginonal care îţi dădea dreptul să scrii şi-n Ziua mare), m-am întâlnit, în mod constant, datorită jobului meu, cu deputatul Ioan Oltean. Vrem, nu vrem, suntem obligaţi să-i recunoaştem măcar prezenţa, consecvenţa, în ceea ce se numeşte politica judeţului, iar Ioan Oltean a contat întotdeauna şi la nivel naţional. A fost ministru, chestor al Camerei Deputaţilor, preşedinte al Comisiei de Administraţie Publică, vicepreşedinte al Camerei. Vă rog să mă credeţi că, orice spune, e o ştire. Fiind în conducerea PDL, nici nu e de mirare.
Dacă trăieşti din ştiri, e evident că ar trebui să fii cel puţin bătut în cap să nu scrii despre Ioan Oltean şi ce spune el. De ce? Pentru că îl vinzi foarte uşor, simplul lui nume dă greutate "mărfii" în cazul de faţă ştirii. La fel s-a întâmplat şi cu Augustin Zegrean, actual judecător al Curţii Constituţionale, un om pe care nu îl puteai prinde niciodată pe picior greşit în privinţa legilor. De altfel, m-a şi apărat în câteva procese. Multe am învăţat de la dânsul, printre lacrimi, aşa, în timp ce îmi arunca câte o ironie: "Acum te leagă". E şi acum un personaj important în ţara asta. Să vă spun câţi judecători are CCR? Cred că nu e cazul. Să vă spun cu ce se ocupă CCR? Nici asta.
Îl mai văd în fotografii pe Liviu Ciupe. Am scris despre procesul său cu statul român ani la rând. Cred că s-au săturat judecătorii de faţa mea şi de faptul că stăteam de la 7.30 în sală (să nu ratez), iar cauza se lua la 14.00. Bune sau mai puţin bune, de oamenii aceştia mă leagă ani de muncă, întâmplări, certuri şi în final relaţii civilizate.
În ultima vreme a mai apărut încă un vice naţional, Radu Moldovan de la PSD, dar nu are nici pe departe experienţa şi harul de orator al lui Ioan Oltean. Chiar dacă vrea să spună lucruri importante, uneori pur şi simplu nu-i ies.
În ce priveşte restul partidului (PDL), cum să ignori pe cineva care conduce aproape toate instituţiile statului? E imposibil.
Referitor la orientarea mea, da, cred că pot recunoaşte ca toţi jurnaliştii normali la cap de altfel, că sunt de dreapta. Meseria noastră este liberală prin natura ei, muncim de ne sar ochii, stăm zi de zi pe nisipuri mişcătoare. Niciun jurnalist normal la cap nu cred că poate fi altfel decât un om liber cu gândire liberală, un nonaplaudac, un critic, un luptător pentru valori.
Concluzia: graţie PDL şi lui Ioan Oltean eu vând ştiri şi câştig bani de la cei care mi le cumpără fiind interesaţi de ce spune el. Dacă PNL nu s-ar fi raliat cu PSD (într-o mişcare contra firii), eu tot un fan liberal rămâneam. Acum nu sunt fanul nimănui. Acum scriu ştiri despre oameni notorii.

Bref

1) Săptămâna aceasta m-au indispus/plictisit rotarienii, cu aceeaşi veşnică replică că nu sunt masoni, că sunt voluntari care slujesc lumea, dar culmea nu o pot sluji cu toţii în acelaşi loc, unii au nevoie de mai mult spaţiu. Ce înseamnă slujire? Foarte interesantă întrebare. Cred că răspunsurile nu se găsesc la Rotary, oricare ar fi cuvântul care însoţeşte denumirea unui club. Sugerez celor interesaţi să asculte ceva interesant despre slujire să meargă aici: http://www.ib-ro.org/carti/genesa. Doar pentru cei cu adevărat interesaţi, cum ar spune Micul Prinţ.
2) M-am autoindispus citind ce scriu/gândesc/vorbesc alţii despre mine. Am reuşit să depăşesc, sper. Eu nu sunt ce cred alţii că sunt şi nimeni de pe lumea asta nu e ce cred alţii că este.
3) Mi-a plăcut lansarea cărţii lui Daniel Manolăchescu, despre care habar nu am avut că e PDL-ist. Mi-a plăcut atmosfera, discuţiile. Mi-ar plăcea să mă mai duc. Nu-mi place însă literatura (poezia cel mai puţin), nu-mi plac cei care scriu aiurea, n-au niciun mesaj. Nu m-aş mai duce decât la lansarea lui C.S. Lewis, dar nu voi mai avea această şansă. Nu în viaţa asta :)
4) Mi-a plăcut ce-a zis Victor Ponta la PSD. Vă vine să credeţi? Mie, da. Nu amestec doctrinele cu oamenii.

Măi, copii

Măi, copii, tare rău înţelegeţi voi limba maghiară. UDMR Bistriţa nu cere excluderea nimănui din partid, ci doar retragerea sprijinului politic pentru conducere. Acest lucru înseamnă că X nu va mai fi şef dacă le iese schema, dar afară din uniune nu-l dă nimeni. Să mai şi deschideţi jurnalul cu ştirea asta înţeleasă exact pe dos e cam aiurea, cam foarte aiurea. Dar ceea ce nu înţeleg eu e următorul lucru: dacă nu ştiţi, de ce nu întrebaţi? Bistriţeanul, City pe cine vreţi voi. E cea mai simplă regulă: nu ştii, întrebi.
http://webtv.realitatea.net/jurnalelocale/realitatea-tv-bistrita-de-la-21-10-05-02-2010?autoPlay=true#ve_video_player_a

Doamnelor învăţătoare care nu s-au auzit la radio

http://www.romania-actualitati.ro/si_profesorii_invata-9506

Ferma fiarelor, episodul 2

Bine te-am regăsit, cetitorule, în Ferma fiarelor, menajeria în care ţi-am spus că au intrat doar animalele puternice care şi-au împărţit pădurea după cum şi-au mirosit prada. Fără să fi putut să-şi aleagă vreun lider, fiarele l-au acceptat pe Iepuraş. Era blând şi bun, iar în vizuina lui, linişte, pace şi, de multe ori, un scaun gol. Iepuraşul avea treburi.
Dincolo de lăcaşul lui, strunite de un dinozaur scăpat din cuşca istoriei, fiarele au început să-şi facă griji, mai ales după ce au aflat că-n fermă, ca să poţi rămâne, eşti obligat să-ţi iei raniţa în spate şi să-ţi petreci duminica la gângăniile din Divizia D. Mare nasoleală!
Fiarele au îndurat ce au îndurat şi uşurate au răsuflat când Dino a scos fum pe nas, iar doftorii pădurii l-au retras din fermă. S-a instaurat carantina. A urmat apoi epurarea. Zile întregi, fiarele au lăsat în plata Domnului pădurea şi s-au pus pe şters cu spirt clanţele de la uşi. Deja, în pădure, se putea respira aerul libertăţii sănătoase.
Dar nu mult le-a fost dat fiarelor să respire. Din văgăuna lui, ieşit-a dintre cutii însuşi Ornitorincul (un mamifer, reprezentant al familiei Ornithorhynchidae a ordinului Monotremata, în a cărui alcătuire anatomică găsim o neobişnuită îmbinare de caractere, moştenite de la strămoşii reptilieni, altele amintind de păsări.Ciocul ornitorincului este unul flexibil şi lat de aproximativ 10-15cm. (...)Modul său de nutriţie indică faptul că este omnivor, scormonind mâlul sau nisipul de pe fundul apei cu "ciocul" în căutarea crustaceelor, viermilor, a insectelor şi plantelor acvatice). Toate aceste crustacee, viermi şi altele menţionate anterior fără pauză de respiraţie şi-au găsit locul în cutii, decupate cu cap, cu tilu, cu coadă, iar cutiile în fermă. Ferma a devenit astfel o cutie maaaaaaaaaaare.
Instrumentele de bază din fermă nu au mai fost, precum lesne vă imaginaţi, agenda şi pixul, ci foarfeca şi plicul. În curând, Ornitorincul avea să dobândească cel mai de seamă decupator. Pentru informaţii suplimentare privind ucenicia Popândăului, nu părăsiţi acest blog, căci cuvântul din poveste înainte mult mai este.

Ferma fiarelor ilustrată

Nicio carte fără poze nu are succes la publicul larg. Am obţinut, în exclusivitate, o imagine cu viitoarele personaje, Nevăstuica şi Popândăul, gata să sape pe sub gardurile Fermei fiarelor, să intre. Aici sunt într-o binemeritată pauză "de ţigară". I-am rugat să le stingă preţ de o secundă ca să nu dea un exemplu prost Şoarecilor Săritori. Au fost de acord. Le mulţumesc!

UPDATE Ferma fiarelor, episodul 1

Venit-a vremea, dragă cetitorule, cunoscătorule şi judecătorule, să ne aducem aminte de vremurile de demult, când dinozaurii răcneau a fericire, iar în menajerie se cocea coca nefericirii lor. Era o dimineaţă blândă de toamnă, când vântul sufla ca un ecou: "vineeeeeeeee, vineeeeeeeee, vineeeeeeeeee menajeria". Şi a venit, evident. Că nicio menajerie care vrea să vină, nu stă pe loc să asculte ecolul. Îşi urmează drumul printre stele călăuzitoare, iar în dimineaţa aceea blândă, de toamnă, s-a sunat adunarea fiarelor! La chemare, nimeni nu a putut rezista. Toate fiarele au lăsat pădure, mlaştină, copac sau scorbură şi au pornit la drum. Pe cărare s-au întâlnit cu alte fiare, le-au devorat, iar drept premiu pentru strădania de a călca alte fiare pe bătături, a lovi cu coatele şi a muşca până la sânge, au primit premiul cel mare: intrarea în ferma fiarelor, o fermă în care marele privilegiu era să poţi face duş când eşti de pază noaptea şi să prinzi un loc pe scări ca să nu ţi-l ia altul. Dar fiarele s-au adaptat.
Va urma
UPDATE
La cererea insistentă a cititorilor, mă simt obligată să alimentez orizontul lor de aşteptare cu următoarea asigurare: din fermă nu vor lipsi Nevăstuica, Popândăul, Porcul Spinos din Lumea Veche, Şobolanul din Lumea Nouă, Pârşul Spinos şi Şoarecii Săritori. Te rog, însă, dragă cetitorule, să ai îngăduinţa să aştepţi să curgă acţiunea aşa cum a vrut destinul, toate aceste personaje nefiind printre cele care au luptat să intre în Ferma fiarelor. Precum natura i-a făcut, s-au târât şi s-au strecurat pe sub garduri. Rămâi aşadar cu cartea deschisă, ascultând cuvântul din poveste, că înainte mult mai este!

Ieroglifele mele

Pentru că sunt la modă minciunile (adică fabulele), de azi voi începe să scriu, ca şi Dimitrie Cantemir, "Istoria ieroglifică". Cred că se vor găsi, peste câteva decenii, nişte internauţi capabili să afle cine sunt personajele. Pentru că ideea mi-a venit acum 3 secunde, o să o procesez pentru identificarea animalelor capabile să preia funcţiile acestor personaje. Vă promit că o să vă distraţi copios. În minte am deja nişte şopârle, broaşte râioase, sconşi... şi azi îmi cumpăr atlasul târătoarelor.
Cum nu am probleme legate de imaginaţie, vă anunţ că însuşi Dimitrie Cantemir se va roti în groapă de trei ori pe zi, invidios.

Mă amuză copios

Mă amuză copios să văd că mai sunt oameni care cred că ei ştiu mai bine ce ar trebui să scrii pe un blog. Evident că nu au auzit de critica literară. Ce s-ar întâmpla dacă toţi poeţii ar urî cu atâta înverşunare criticii literari sau, mă rog, s-ar apuca să le analizeze vieţile şi să-i "toarne" pe la Cancan, Liberatatea sau Ciao că au băut în crâşme şi poartă şosete mov? Ar fi minunat, nu? De ce nu ne "batem" cu argumente profesionale? Poate pentru că nu le avem. De ce stăm în spatele monitorului şi ne dăm ocupaţi şi nu venim pe teren să facem mai bine decât cei pe care îi urâm? Pentru că ne credem şefi peste baloane de săpun.
Care e de fapt problema de fond? După ce unii m-au curtat în genunchi să scriu în ziarele lor şi m-au lăudat cu lacrimi în ochi pentru acest blog, s-au transformat în "urâtori" când e vorba de ei.
Hai, luaţi-vă de ce scriu eu. Facem o întrecere dacă vreţi, un concurs cu juriu. Luăm trei cuvinte cheie şi facem o ştire. Pe cronometru. Cine termină primul e cel mai tare. Apoi facem topul "cel mai tare". Vă băgaţi, geniilor?
În rest, care pe unde ne ducem viaţa, să mor că nu interesează pe nimeni în afară de voi, cei care v-aţi făcut blog pe aceeaşi platformă cu mine, în acelaşi fel ca mine. Frate, dar lipsa asta de originalitate e un cancer al societăţii noastre. Şi să-ţi mai dai un nume atât de uzitat încât stârneşte cel puţin o grimasă, mi se pare o descriere perfectă pentru tipul individului fără idei.
Vă întreb, sincer acum, nu puteţi fi voi înşivă? Chiar vreţi să fiţi eu? Măcar Menuţ Maximinian are un blog pe altă platformă. Şi e de bine, e din gaşca voastră. Hai, copiaţi-l pe el. Uite, e mult mai frumos ca al meu. Şi aţi lucrat la aceeaşi televiziune, aţi făcut, împreună numai lucruri bune. http://menutmaximinian.wordpress.com/
Uite, pe Menuţ îl promovez, că are cele mai multe poze cu el din univers. E foarte tare. Urmaţi-i exemplul (oricum, văd că autoidolatria e la modă)
Măcar omul nu scrie despre el că e cel mai bun. Ne lasă să deducem printre rânduri, din terminaţia verbului ca să zic aşa. I-aş da premiul pentru discreţie.

Vă invit să vărsaţi o lacrimă de emoţie

http://claudiaandron.com/
Ceva mai tare nici că se putea, iar eu nu am niciun merit şi cu atât mai puţin o vină. :)))))))))))))))))))))))))))

O spun alţii că poate pricepe ....

Cum sa practicam ipocrizia
Ipocrizia inseamna falsitate. Falsitate in actiuni si in vorbe. Afisarea unor valori si imbratisarea altora. A fi ipocrit nu inseamna a nu fi sincer.
A fi ipocrit inseamna sa crezi in niste valori doar de dragul de a crede. A fi ipocrit inseamna sa minti desi stii ca nimeni nu te crede. A fi ipocrit inseamna sa nu-ti asumi responsabilitatea a ceea ce faci. A fi ipocrit inseamna sa spui ceva doar de dragul de a spune.
Sunt satul de astfel de oameni. Imi este lehamite de ipocriti.
Si imi pare rau de cei care nu inteleg acest cuvant, aceasta stare mizerabila de manifestare a existentei umane.
Sa luam niste exemple concrete de ipocrizie:
- plang la inmormantare pentru ca asa am vazut ca e bine / ca e corect; ma revolt ca altul nu plange sau ca rade
- ma arat socat de ce s-a intamplat pentru ca stiu ca asa trebuie sa par
- vorbesc cu tine sa iesim, doar ca stiu ca asa trebuie, dar nu-ti spun nimic concret
- nu iau nici o decizie pentru a nu deranja pe nimeni
- desi stiu ca toata lumea stie ca am furat declar sus si tare ca am jucat corect (o mica discutie despre piraterie si responsabilitate a se vedea aici)
- declar sus si tare ca nu imbratisez valoarea B pentru ca este exclusa de valoarea A (desi le-ai imbratisa pe amandoua)
- spun ca voi face activitatea / sarcina X si stiu din timp ca nu o voi face, dar zic da si te incurc ca doar asa pot sa practic corect ipocrizia
Ipocrizia consta in extremitati si ca orice manifestare a extremului deformeaza si urateste.
Ipocrizia poate fi salvata de sinceritate si de asumarea responsabilitatii. Sa-ti asumi valorile si sa recunosti cine esti. Sa-ti asumi responsabilitatea ca mai minti, ca mai esti rau, ca mai esti sincer, ca mai deranjezi, ca mai faci bine, ca-ti doresti puritate si dezmat in acelasi timp.
Este foarte interesant cum sinceritatea te poate salva de ipocrizie, dar cum totusi, nu putem spune despre un ipocrit ca nu este sincer. Niciodata nu-mi vine in minte sa acuz un om ipocrit ca nu ar fi sincer. Intotdeauna spun despre el ca este un fals. Consider ca aceasta afirmatie este corecta pentru ca atunci cand practici ipocrizia incepi sa crezi in propriile deformari ale realitatii.
http://www.tudormateescu.ro/cum-sa-practicam-ipocrizia/

Definiţie, de două ori să priceapă şi cuvioşii

IPOCRIZÍE, ipocrizii, s.f. Atitudinea celui ipocrit; prefăcătorie, fățărnicie, falsitate. – Din fr. hypocrisie.

IPOCRIZÍE s. duplicitate, falsitate, fățărnicie, minciună, perfidie, prefăcătorie, viclenie, vicleșug, (livr.) fariseism, machiavelism, tartuferie, tartufism, (rar și fam.) machiaverlâc, (înv.) fățărie, prefăcanie, prefăcătură, procleție, (fig.) iezuitism, mascaradă. (~ cuiva în comportare.)

Când cineva te urăşte

Când cineva te urăşte cu toată fiinţa lui, nu are rost să intervii. Ori e o boală, ori e peisajul despre care probabil că unii au mai citit prin cărţi: un ghebos stă pitit şi îşi mănâncă propria inimă. Ura nu face rău decât celui care urăşte. Nimeni nu are putere asupra celuilalt şi e foarte bine că e aşa.
Nu simt nevoia să dau nicio explicaţie nimănui de ce m-am băgat în troaca cu lături, dar fac o recapitulare. Totul a început cu faptul că bistriteanul a început să scrie minciuni şi mizerii despre mine legate de faptul că sunt în ATOP. Am mai spus-o, dar o repet fiindcă mai nou acest blog pare a fi o sală de lectură pentru unii, dacă eşti jurnalist de 14 ani, nu ai cum să mulţumeşti pe toată lumea. Evident că ai duşmani, iar eu am cu duiumul pentru că nu am vândut pantofi, am umblat pe teren, am deranjat oameni lucrând în 4-5 locuri. Aşa că respectivii au fost invitaţi să mă înjure în paginile virtuale patronate de o individă care nu şi-a luat bacul din prima (şi nu era cea care face atât de mult caz pe principiul "ca musca în lapte") şi de o alta care ne-am lămurit cu toţii cine e şi ce face pe lumea asta. Cum nimeni nu părea interesat nici de adevăr, nici de corijarea aberaţiilor, am început să spun şi eu adevărurile mele: cum că angajaţii celor două copiază cu neruşinare de pe agenţiile de presă şi mai au şi tupeul să se semneze. Mult timp am tăcut, dar m-am săturat să se laude altcineva cu munca mea, gen Camelia Moldovan, care, de altfel mi-a şi recunoscut într-un mail că fură.
Apoi a apărut Bistriţa Online şi furturile au mai scăzut în intensitate, dar, invers proporţional, ura a tot crescut. Cum mi-am permis eu, reporterul fără ziar să-mi fac ziar? Cum adică eu scriu cât toţi la un loc? Nu m-am lăudat că dau prima nimic pentru că nu cred că asta contează. Contează să scrii o informaţie documentată de pe teren, nu aberaţii din spatele monitorului. Şi mi-am mai permis să le spun că s-au transformat în mari descoperitori ai unui subiect după ce l-am publicat eu. Mare scofală. Era şi de râs. Nu era anchetă, nu era dezvăluirea secolului, era fix-pix, dar s-au inflamat, li s-a urcat sângele în cap, i-a cuprins turbarea. Lor, primii din lumea asta, să le spună cineva că sunt ultimii? Adevărul supără.
Jihadul a fost stârnit de topul jurnalistelor influente, o bătaie de joc la adresa tuturor celor trecute acolo, sesizată de toată lumea. Le-am cerut, printr-un mail, să mă scoată. Şi Bistriţeanului, şi lui City. Ei, nu, dimpotrivă, s-au apucat de postat cele mai oribile comentarii (cine credeţi că poate comenta în halul acesta decât nişte oameni neputincioşi, invidioşi şi răi?). Ba, mai mult, s-au lăudat că "îmi vor distruge nunta". Acestea sunt subiectele lor discutate în şedinţe de redacţii în care formează, cică, oameni, caractere şi profesionişti. Atât de mult le place angajaţilor lor ce se discută că încep să vorbească prin oraş. Mai ştim pe cineva care făcea şedinţe să afle "cine a vorbit prin oraş", iar altcineva e onorată că a învăţat metoda.
Dacă nu ar fi de plâns, ar fi de râs.
Am reuşit, totuşi, un lucru. Nu veţi mai vedea comentarii calomnioase la adresa voastră, cei despre care scriu,fiindcă se tem de dosare penale. Pe bună dreptate se tem. Eu, una, chiar m-aş teme foarte rău. Unele nu au fost şterse. Încă le mai putem vizualiza. Iar altele au fost salvate la timp. Eu, una, cu asta mi-aş bate capul, nu m-aş răfui cu nimeni dacă nu mă ţine, dacă singurul cuvânt pe care îl am în gură e "dracul". Nu e evident că se simte lipsa celor 4 ani de Litere la care cineva nu a intrat, deşi a încercat de două ori?